Doctorul ginecolog i-a recomandat mamei lui Max, acum 30 de ani, să mănânce ficat de porc în sânge și să bea vin roșu pentru a lupta împotriva anemiei în sarcină. Descopăr, după ce răsfoiesc câteva articole, că mie nu mi-ar fi chiar recomandabil un astfel de meniu.
Vinul l-am scos deja de pe listă (vezi postarea O gazdă bună pentru bebelușul meu). Rămâne aparent inofensivul ficat în sânge. Ei bine, în afară de faptul că în prezent ne gândim mai mult la toxinele pe care le-a prelucrat decât la fierul pe care îl conține, sângele care îl însoțește nu trebuie să fie atins în cele 9 luni de sarcină de persoanele care nu au făcut toxoplasmoză.
Când l-am întrebat pe doctorul meu, un britanic subțire, trecut de 40 de ani, cu alură de copil, dacă există un moment în sarcină când toxoplasmoza este mai puțin periculoasă, mi-a dat un răspuns, care sună ca un fel de proverb științific: “În perioada de început, parazitul ajunge mai greu la făt, dar dacă ajunge este mai greu de tratat. În sarcina avansată, ajunge mai ușor, dar se tratează mai ușor. Feriți-vă oricum de toxoplasmoză!”
Cum să mă feresc de toxoplasmoză?
Statistic, (ne)șansa întâlnirii cu Toxo, în cele 9 luni de sarcină este foarte mică. Dacă nu l-am întâlnit în mai mult de 30 de ani de viață, puțin probabil o să-l întâlnesc acum, îmi spun, ca să mă liniștesc! Tare aș fi vrut sa îl întâlnesc înainte de această perioadă a vieții mele! În urma acestei întâlniri aș fi rămas imună și atât! Toxo însă nu mi-a ieșit în cale, iar acum trebuia eu să îl evit.
E clar! Fără fripturi în sânge, fără fructe și legume nespălate sau curățate superficial, fără ouă ochiuri, fără ouă fierte mai puțin de 10 minute, fără lapte sau brânzeturi nepasteurizate și fără grădinărit!
Nu aș fi crezut, dar trebuie să nu plantez flori în timpul sarcinii pentru că Toxo își face cuib în pământul proaspăt. Pisicile de asemenea trebuie ținute la distanță, fiind bune prietene, se pare, cu micul parazit.
Am evitat toate acestea cu un fanatism excentric! Am exagerat, dar nu mă lăsa inima să risc nimic. Când eram într-un restaurant începeam să mă întreb: “Oare busuiocul proaspăt, presărat pe paste a fost bine spălat înainte sau nu?”. Am realizat rapid că nu poți adresa o astfel de întrebare ospătarului, fără să riști o privire piezișă sau un răspuns automat și nepăsător.
Nici peștele nu mai este ce a fost!
Am fost surprinsă să aflu că deși peștele este un aliment esențial în sarcină trebuie consumat cu moderație, iar frecvența cu care trebuie consumat depinde de specie. Motivul este poluarea. În funcție de adâncimea la care înoată peștele, acesta se contaminează cu mercur, într-o măsură mai mare sau mai mică. Mercurul poate influența negativ bebelușul în formare.
Nu mă pricep deloc la speciile de pește și chiar nu știu la ce adâncime înoată! Și pentru ca problema să fie și mai complicată, trăiesc într-un spațiu în care ar trebui să știu denumirile diverselor specii și în alte două limbi. Cum să fac, având în vedere că nici în limba mea maternă nu mă prea descurc? Soluția la care am recurs a fost să aleg peștele care poartă un nume aproximativ asemănător în toate limbile folosite în jurul meu. Din fericire, somonul și sardinele sunt speciile acceptate pentru a fi consumate de două ori pe săptămână. Tonul, care de altfel îmi place foarte mult, poate fi consumat numai o dată pe lună. Mă bucur însă că am găsit o modalitate de a mă descurca și care ține cont și de rigoarea științifica.
Am aflat destul de devreme în sarcină că, spre deosebire de vremea mamelor noastre, filosofia din spatele dietei alimentare este acum alta. Nu ți se recomandă să mănânci pentru doi, ci să ai o alimentație sănătoasă. Nu este ușor și tentația e mare! Fac cunoștință cu apetitul în sarcină, care se manifestă ca o foame de lup. Mănânc din ce în ce mai mult și mă simt ca un animal veșnic hămesit. Cred că mănânc totuși pentru doi…
În plus, gusturile nu îmi mai erau dictate de propriile mele dorințe, la comandă părea să fie altcineva. Eram atrasă de ciocolată și prăjituri. De multă ciocolată și de multe prăjituri!
Îmi aduc aminte că am visat timp de doua luni la o gustoasă amandină, pe care am reușit să o mănânc în timpul vacanței de Crăciun, când am ajuns în Romania.
Mănânc multă, din ce în ce mai multă ciocolată! Cam 200 de grame dintr-o lovitură! De la două luni încolo încep să mă consider grasă deși Max îmi repetă amuzat că nu sunt grasă ci însărcinată, ceea ce este o mare diferență.
Nu puține sunt poveștile pe care le aud de la prietene care sunt nostalgice după perioada sarcinii. Cum poți avea nostalgia unui corp îngroșat ? (în franceză termenul folosit pentru sarcină exprimă totul: “la grossesse”)
Dar timpul trece și descopăr pe parcurs că o femeie însărcinată are farmecul ei. Frumusețea gravidei vine din starea de bine, de liniște și din profunda emoție care o cuprinde. În primul trimestru de sarcina tind să plâng și să mă emoționez din aproape orice. Ajung și la serviciu să lăcrimez într-o situație sau alta.
Totul face parte din pachetul “nașterii” unei mămici…
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.
Cu drag,
Ana Lodroman
Etrangère Mère 