La un moment dat am auzit o chemare ascuțită a puiului meu care tocmai împlinise două săptămâni. Am observat că țipetele îi erau mai nervoase decât de obicei, iar corpul i se crispa. Verdictul mi-a apărut clar în minte: apăruseră colicile!
Bebelușul meu nu era unul plângăcios. Asistentele pe care le întâlnisem în spital îmi spuseseră că, în general, cam un copil din cinci este mai agitat, plânge mai mult, are nevoie de mai multă atenție. Eu aveam un bebeluș dintre cei patru rămași, poate chiar pe cel mai somnoros dintre ei.
Îmi învățasem deja lecția ca atunci când plânge să verific dacă:
1. trebuie schimbat,
2. îi este foame,
3. este obosit și ar trebui sa doarmă.
Sonia la sfârșit de zi intra într-o stare de nervozitate teribilă, o spirală din care nu ieșea până când, cu greu, reușea să adoarmă. Citisem că, la naștere, bebelușii sunt niște ființe umane încă neterminate. Adaptarea la viață și evoluția spre maturitate sunt presărate cu episoade și etape pe care le descopeream treptat.
Pentru un bebeluș o zi întreagă este extrem de obositoare, iar sistemul lui nervos, neterminat și el, trage semnalele de alarmă atunci când este supraîncărcat. Dar țipetele și crisparea Soniei se petreceau în miezul zilei și nu puteam să aplic oricât aș fi vrut teoria oboselii. Mai ales că nu reușea deloc, deloc să adoarmă! Sunt sigur colicile? Mă întrebam speriată să nu care cumva să greșesc.
Un alt sistem neterminat este cel digestiv. Intestinul gros, responsabil cu strângerea gazelor din burtică este incapabil să își îndeplinească menirea la o vârstă atât de mică. În consecință gazele se acumulează, micile particule nu pot fi reunite și de aceea în primele săptămâni de viață, mica ființă proaspăt apărută pe lume poate să ajungă să sufere teribil din această cauză.
Am căutat în primul rând să văd care sunt sfaturile din bătrâni. Am vrut cu orice preț să evit medicația! Am băut așadar ceai de chimen și anason. Logica fiind că proprietățile acestor plante se transferă în lapte și de aici rezolvarea problemei bebelușului. Citisem si despre ce am voie să mănânc când alăptez (vezi Ce mâncăm când alăptăm? )
Am băut cu nădejde cam 2 litri de ceai pe zi, dar singurele gaze strânse au fost cele din corpul meu, în cazul bebelușului nicio ameliorare.
O prietenă mi-a povestit că știa pe cineva care a născut în Africa sub-sahariană care îi spusese că acolo nu s-a auzit de colici!
– Poate e o chestiune de rasă, mă trezesc că spun eu cu naivitate.
– Nu, nu, îmi răspunde ea, știu pe cineva de rasă albă care a născut acolo, ambii părinți fiind albi și copilul nu a suferit de colici.
Încerc să găsesc o explicație, sperând că o pot aplica și în cazul nostru. Nu trăim în Africa sub-sahariană, dar poate reușesc să imit ceva! Găsesc o observație care a intrigat mult timp etnologii care au studiat legătura între frecvența meselor și problemele digestive ale sugarilor.
În deșertul Kalahari din Africa, în cadrul unor triburi nomade, mamele nu numai că au obiceiul de a-și alăpta bebelușul timp de doi ani, de altfel ca peste tot în Africa neagră, dar frecvența alăptărilor este absolut uimitoare, respectiv la fiecare 15 minute în timpul zilei. Sugarii cresc normal, nu au colici și nici nu regurgitează!
Aș putea oare să fac asta? Hm!… Am ezitări… Sonia are deja un program oarecum stabilit de alăptare (vezi Avem o sincopă în alăptare. Continuăm? Reușim?). Parcă nu mă tentează să îl schimb și să încerc varianta africană, oricât de atractivă ar părea. Mă decid să las pe seama etnologilor dezbaterea, aleg să merg pe o variantă care să fie congruentă cu spațiul cultural în care îmi cresc copilul.
Tot răsfoind articole și cărți mă mai întâlnesc o dată cu lumea africană. Aflu că Françoise Angrand, o autoare care a călătorit mult prin lume, concluzionează într-un articol că în Africa, în India, precum și în unele țări din America Latină, bebelușii se află în permanență în contact cu pielea cuiva. Ei nu sunt puși în pătuțuri, căruțuri și leagăne, ci trec din brațe în brațe pe tot parcursul zilei, chiar și al nopții. Nu ajung să fie răsfățați, cum tindem să credem în lumea noastră, ba chiar devin mai devreme independenți. Explicația nu are nicio legătură cu colicile, dar mă face să mă întreb dacă Sonia nu începe să aibă nevoie de mai multă atenție din partea mea.
Adesea plânsetul bebelușilor poate fi explicat, poate greșit, prin colici. Interpretez eu bine plânsetele bebelușei? Poate mă înșel… Și totuși nu cred că mă înșel! Intuiția mea de mamă (chiar cred că există așa ceva) îmi spune că sigur sunt colicile. Încordarea corpului ei este un indiciu.
Exasperată de plânsetele celei mici și fără să găsesc o soluție salvatoare în lecturile mele, am luat drumul cabinetului medical și al farmaciei. Aici salvarea noastră a purtat următorul nume: simeticonă. Și ea a făcut într-adevăr minuni. Prospectul descria, parcă pentru mamele îngrijorate, cum că substanța nu dă dependență, ea intră în corpul bebelușului, își face treaba și este eliminată apoi rapid și ușor.
Ezitarea cu care o mamă introduce un medicament în corpul pur și hrănit numai cu lapte al bebelușului ei mi se pare lesne de înțeles. Am cumpănit mult până să îi dau Soniei primul medicament. Aș fi vrut să evit asta, dar nu am putut. Trebuia să o calmez pe ea și în același timp să mă liniștesc și pe mine.
Diagnosticul care a fost dat de doctor era că bebelușul avea colici. Nu greșisem. Să poți să decodezi intuitiv semnalele unei ființe atât de mici și necuvântătoare, fără să ai educația și reflexele unui medic, a fost pentru mine un episod care mi-a consolidat încrederea de sine ca mamă. E un pas nesemnificativ dacă îl privești din afară, dar pentru o mamă înseamnă mult.
***
Treptat, intestinul s-a maturizat și la opt săptămâni nu am mai avut probleme. Uf! Am scăpat!
Încetul cu încetul mi-am dat seama că totul devenea mai ușor, bebelușul dormea mai mult, nu mai alăptam la fel de des în fiecare noapte. Iar crizele de plâns crispat se potoliseră. Sonia creștea!
Dar asta nu înseamnă ca lanțul provocărilor se oprise aici!… Dormeam și noi mai mult, dar nu chiar toată noaptea….
Despre somnul bebelușului în episodul de săptămâna viitoare.
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.
Cu drag,
Ana Lodroman
Etrangère Mère 