O chestiune care a stârnit controverse în familia mea a fost cea a somnului, mai ales cea a somnului nocturn al bebelușului. După lunga noapte a primelor două luni de viață, bebelușii încep, unii mai devreme, alții mai târziu să intre într-un ritm diferit de somn, distingând noaptea de zi.
“Doarme toată noaptea?” era întrebarea obsedantă pe care o primeam din toate părțile. Răspunsul meu a fost tot timpul altul în funcție de vârsta bebelușului. Sonia a fost un bebeluș mai somnoros decât alții, care prefera dormitul suptului, (vezi Avem o sincopa în alaptare) dar lucrurile nu au rămas așa.
La două luni dormea toată noaptea. Adormea la ora 9 seara și se trezea la 6 dimineața, cu exactitatea unei alarme de ceas. Ritualul de adormire la ora 9 i-a fost indus de noi și chiar cred că fiecare părinte își poate fixa ora la care culcă un bebeluș, pornind de celălalt ritual, cel al băiței. (vezi A aterizat bunica! Panică sau relaxare?)
Eram foarte mândră de somnul nocturn neîntrerupt al Soniei și mă consideram norocoasă că am un bebeluș care a deprins regulile somnului. Lipsa mea de experiență nu îmi permitea sa întrevăd ce va urma pentru mine și pentru noi ca familie pe această temă.
La 6 luni Sonia a început să se trezească peste noapte, câteodată având chef de joacă, altădată adormind imediat cum mă vedea că apar lângă pătuțul ei. Momentul a coincis cu reîntoarcerea mea la serviciu. Poate că neliniștea creată de absența mea din timpul zilei se reflecta într-un somn dificil în timpul nopții.
Încercând să găsesc soluții am dat și peste metoda “cry it out”, cea a lăsatului să plângă până când bebelușul obosește și adoarme epuizat. Metoda are două variante:
a) părinții vin la patul copilului, încearcă să îl liniștească spunând-i că totul este în regulă, el trebuie să doarmă întrucât e noapte, dar nu îl iau în brațe;
b) copilul este lăsat să plângă fără ca părinții să vină lângă el.
În luna a opta, după două luni de la trezirile nocturne, epuizați de nopți nedormite și de ritmul de job de peste zi, am decis să încercăm metoda “cry it out”. Sonia a plâns o noapte, două, trei, cam maxim 15 minute la fiecare episod de trezire.
Au fost nopți grele pentru mine. Mamele sunt mult mai afectate, mult mai stresate de plânsetul copilului. E ca și cum în matricea noastră genetică am fi codate cu un receptacul care absoarbe sunetul și declanșează o neliniște puternică. Am rezistat (deși am simțit că este contra naturii) și am rămas adepta metodei, care după primele 3 – 4 nopți și-a arătat roadele. Sonia a început din nou să doarmă toata noaptea!
Eram fericită! Metoda funcționase! Viața părea diferită, soarele strălucea mai prietenos, optimismul își făcea încetul cu încetul locul în corpul meu hămesit de lipsa somnului și chinuit de epuizare.
Dar miracolul a durat o lună!
***
(Despre ce cred acum despre metoda „cry it out”, des folosită în zona în care locuiesc, voi povesti în episodul următor)
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.
Cu drag,
Ana Lodroman
Etrangère Mère 