Am știut întotdeauna că dacă voi avea copii voi face nu unul, ci doi. A avea un frate sau o soră înseamnă a dezvolta toată viața o relație pe care poți să o ai numai cu o persoană cu care ai împărțit uterul mamei, ai trăit împreună în anii copilăriei și ai ascultat și te-ai revoltat în fața acelorași părinți.
Nu cred în expresia “ne avem ca frații” sau “ești ca o soră/frate pentru mine”.
Acest surogat relațional nu îl accept, nu cred că există. Un prieten îți este prieten, un frate îți este frate. Relațiile nu se pot confunda sau suprapune.
Îmi doream ca Sonia să poată avea o astfel de relație, iar noi, ca părinți, simțeam că ne putem dubla responsabilitățile.
Nu puteam lăsa timpul prea mult să treacă, ceasul meu biologic ticăia din ce în ce mai rapid. Dacă prima sarcină a fost obținută mai greu, o dată pus în mișcare, motorul a funcționat cu eficiență maximă. În consecință, când Sonia a împlinit un an, un mic embrion se ancorase vânjos în uterul meu.
O nouă sarcină, o nouă provocare, o nouă viață…
Din motive pe care nu le înțeleg, deși plănuisem totul, am fost luată prin surprindere.
Un nou bebeluș, după primul bebeluș! Mămică de doua ori! Oare cum o să fie? Cum va arăta viața mea? Ce se va întâmpla cu relația mea cu prima născută? Cum va reacționa Sonia? Cum ne vom descurca?
Avalanșa de semne interogative m-a urmărit timp de două luni, fără ca eu sa pot să mă lămuresc și să îmi formulez răspunsuri clare și să pot să îmi fac planuri.
Am decis să trăiesc pur și simplu. Să las povestea să se scrie de la zi la zi, iar eu doar să simt și să cresc…. Și am crescut precum Făt-Frumos! Cât creșteau alte gravide în două luni, eu creșteam în două zile! Sau cel puțin așa simțeam eu.
Același corp, o altă sarcină. Ei bine, fără grețuri și vărsături dimineața. Trebuia totuși să am o trăire. Și am avut! Mi-a fost frig, frig, foarte frig. Mă simțeam ca și cum aș fi trăit permanent înconjurată de țurțuri, în bătaia vântului rece, într-un spațiu nemărginit, plin de zăpadă.
Este drept că am rămas însărcinată în ultima lună de iarnă, dar în casă sistemul de încălzire ne asigura o primăvară târzie. Nu puteam să trăiesc fără a fi înfofolită ca o gogoașă în curs de umflare. Încerc să aflu dacă are legătură cu sarcina. Găsesc pe un site (“Old wifes tales”) că e un semn că ar fi băiat. Oare?
M-am obișnuit cu corpul meu de gravidă. Rotunjimile devin din ce în ce mai pronunțate din nou. Sânii cresc și abdomenul se lărgește într-o formă diferită. Să fie oare băiat?
În timp ce mergeam pe un hol din clădirea în care lucrez, o femeie pe care nu o mai văzusem niciodată mă întreabă: “O să aveți un băiețel?” . “De ce credeți asta?” o întreb plină de mirare. “După forma burții!” îmi răspunde ea zâmbind.
Chiar așa să fie?
***
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.
Cu drag,
Ana Lodroman
Etrangère Mère 
Abonare
ApreciazăApreciază