Avem o sincopă în alăptare. Continuăm? Reușim?

Ajunse acasă, continuăm alăptatul (vezi episodul Alăptarea – prima lecție pe care o învățăm împreună), iar Sonia primește lapte la cerere și eu am impresia că totul merge bine. Când ea se trezea din somnul ei adânc de nou-născut, eu eram prezentă la datorie, cu sânul plin de lapte.

La ieșirea din spital mi s-a propus o întâlnire cu o asistentă specializată în alăptare. Mi s-a părut o ocazie bună pentru a discuta toate nelămuririle ce ar fi putut să apară în primele zile acasă și am făcut rapid o programare, respectiv la cinci zile după ieșirea din spital.

În timpul acestui „rendez-vous”, după o serie de întrebări din partea mea și o serie de răspunsuri din partea ei, Sonia a fost cântărită și am aflat că nu a crescut deloc în greutate de la ieșirea din spital. Am început să plâng, iar asistenta, o italiancă foarte amabilă și empatică a plâns și ea alături de mine. Max era cu noi, s-a ridicat rapid de pe scaun și a început să se plimbe impacientat prin cameră.

Mi-am făcut curaj și am început să analizăm împreună situația.

La cererea asistentei am făcut o demonstrație de alăptat. După câteva minute în care a privit cu atenție, mi-a spus:

– Bebelușul a dobândit tehnica. Știe să sugă.

Am discutat în detaliu, iar concluzia ei a fost să nu renunț, pentru că există condițiile pentru un alăptat cu rezultate bune. Întrucât am un bebeluș somnoros, care pare să aprecieze mai mult somnul decât mâncarea la vârsta lui, trebuie să mă asigur că suge cât și când trebuie.

M-a sfătuit să o alăptez la fiecare trei-patru ore și să o trezesc din somn pentru asta. Trebuie să am în 24 de ore cel puțin 7 reprize de alăptat și de fiecare dată trebuie să stea la sân cel puțin 20 de minute, dar nu mai mult de o jumătate de oră.

Dacă vrea să adoarmă, trebuie să o mângâi energic pe cap și să o trezesc pentru a termina etapa de supt.

Înainte de a începe o repriză de alăptare, am fost sfătuită să scurg câteva picături din sân pentru ca bebelușul să primească direct laptele și să nu piardă timpul trăgându-l de pe canale.

Ajunsă acasă fac un plan de atac: scriu de fiecare dată ora la care are loc fiecare repriză de alăptat și numărul de minute petrecute la sân. Țin aceasta evidență cu rigurozitate. Max cumpăra un cântar pentru a monitoriza evoluția bebelușului.

Am o nouă întâlnire cu asistenta după o săptămână și se confirmă că Sonia a luat foarte bine în greutate. Suntem pe calea cea bună! Primesc alte sfaturi, cum că ar trebui să beau ceaiuri pentru stimularea lactației, să iau vitamine și să mă asigur că mănânc diversificat.

Totul merge bine, dar mă izbesc des de o întrebare care îmi sună obsesiv în ureche: “Ai lapte suficient?”. Cum aș putea să știu? Se pare că există metoda cântăririi bebelușului înainte și după ce îl alăptezi, ca să vezi cât ia în greutate și să evaluezi astfel cât a băut. Fac asta o dată, cifra mi se pare mulțumitoare, mă fălesc cu ea în fața celor din jur, dar îmi promit că nu o să dezvolt din asta o obsesie și că o să las lucrurile să meargă de la sine.

Teoria spune că o dată lactația pornită, cel care va dicta corpului mamei de cât lapte este nevoie este chiar bebelușul. Pe măsură ce el suge și în funcție de cât suge, rezerva de lapte se va reface. Mama trebuie să mănânce diversificat, să bea multa apă și să ia vitamine. Respect toate regulile din manual și alimentația cu lapte matern merge ca la carte, cred eu. Și se dovedești a fi adevărat. Eu și Sonia reușim împreună sa menținem lactația.

Nu aș fi reușit în toata povestea asta dacă nu aveam sprijinul și încrederea lui Max, care nu a pus presiune pe mine și m-a susținut emoțional. Am simțit primele săptămâni de după naștere ca pe o grea încercare. Cred că acest debut este dificil pentru orice mamă. Nu îți cunoști bebelușul, nu știi cât de sănătos sau cât de fragil este. În același timp identitatea de mamă este în formare, iar asta aduce cu sine un sentiment oscilant de vină. Nu știi dacă faci bine ce faci. Într-o astfel de perioadă este esențial să ai în jur oameni care te susțin și îți dau încredere.

În timp ce scriam toate astea Sonia se rotunjea frumos, iar eu deveneam din ce în ce mai preocupată de ce trebuia să mănânc în perioada alăptării (Ce mâncăm când alăptăm?).

Alăptarea – prima lecție pe care o învățăm împreună

Mi-am dorit mult să pot alăpta. Înainte să nasc citisem mult despre ce înseamnă debutul acestui proces și înțelesesem că nu sunt întotdeauna șanse de reușită.

Îmi notasem cam tot ce se întâmplă în primele zile critice ale alăptării: în primul rând apare colostrul, o substanță de consistența unei paste, care este ca un « caviar » pentru bebeluș. Cantitativ foarte puțin, acesta conține toți nutrienții de care copilul are nevoie. În plus, fiind o cantitate mică, nu invadează intestinele bebelușului. În primele zile de viață, acestea se curăță de hrana ingerată în uter eliminând-o sub forma unei păcuri lipicioase, numită meconiu.

Dacă trec trei zile și laptele nu apare, se creează un moment de tensiune, iar mama crede că nu va reuși. Sânii ei sunt tari, organismul primește semnalele, dar încă nu răspunde. Cel mic și-a exersat în mod repetat tehnica suptului, iar sfârcurile încep să crape. În aceste zile apar câțiva stropi, asemănători sucului de portocale – este prima formă de lapte uman, care, pe măsură ce trece timpul trece, se albește.

M-am dus la spital înarmată cu un arsenal care să mă ajute să ating obiectivul meu de a alăpta. O invenție utilă (auzisem eu de la câteva prietene) sunt sfârcurile de silicon. Mi-am luat vreo trei perechi diferite, ca să fiu sigură că nu va fi o problema să le identific pe cele care au forma adecvată. În final nu am folosit niciuna dintre ele. în cazul meu, foarte util pentru a preveni și vindeca crăpăturile dureroase s-a dovedit a fi un balsam de buze. L-am folosit la recomandarea unei asistente din spital. Pielea s-a vindecat rapid de la un supt la altul.

Nu cred că aș fi reușit să îmi ating obiectivul fără sprijinul personalului medical din spital.

După trei zile, Sonia pierduse mai mult de 10% din greutatea corpului, aceasta fiind limita acceptată pentru nou-născuți. În acest moment bebelușul a primit 30 de mililitri de lapte artificial dintr-o ceșcuță de plastic, care arăta asemenea unui capac de biberon. Asistenta i-a dat să bea cu o dexteritate de invidiat, iar Sonia a savurat adormită picăturile de lapte.

Penelope Leach („Your Baby and Child”), autoarea mea preferata în perioada aceasta, consideră că pentru un alăptat de durată bebelușul nu trebuie să primească lapte din biberon în primele două luni de viață. El trebuie să deprindă și să stăpânească o singură tehnică de supt. Acesta a fost motivul pentru care s-a folosit acel mic capac de plastic în cazul Soniei. Unele companii pretind că au inventat biberonul care imită sânul, dar acestea sunt numai texte comerciale, ce trebuie neglijate de mămicile care își doresc să alăpteze.

Pentru a stimula lactația, bebelușul mi-a fost pus la sân încă din momentul nașterii (prin cezariană). Ulterior la fiecare patru-cinci ore l-am pus la piept pentru o nouă repriză de supt.

***

Sunt în ziua a IV-a și nu am “furia laptelui”! Asistentele mă asigură că nu este nicio problemă, după cezariană lactația se pornește mai greu.

Fac însă cunoștință cu pompa de lapte. Ce invenție!

Îmi este adusă la pat și mi se spune că poate ajuta la apariția laptelui mult așteptat prin stimularea sânului. Cu ceva teamă și sfială îmi fixez pompa pe sân și pornesc motorașul. Prin minte îmi trec ferme de diverse animale care dau lapte și mă amuz de imaginea lor, a mea și de condiția mamiferelor în general.

Pe măsură ce pompez apar câțiva stropi rătăciți de culoare portocalie. Deși mă instruisem în avans întreb cu uimire:

– Ce e asta?

– Laptele! Continuați, sunteți pe calea cea bună! mă încurajează o asistentă aflată în salon.

Reușesc sa strâng o cantitate mică (din punctul meu de vedere), care este păstrată pentru a-i fi dată puiului meu.

În ziua a V-a laptele se pornești și Sonia începe să mănânce cum trebuie! Sau cel puțin așa credeam eu…

(Episodul 2 – „Sincopă în alăptare. Renunțăm? Continuăm?”)

 

 

Pentru sprijin în alăptare recomand cu încredere Academia de Alaptare.