Metoda de adormire pe care am folosit-o a fost tradiționalul legănat pe picioare. Mi s-a părut inițial o metodă învechită și am încercat să găsesc alternative, dar nu am identificat niciuna care să meargă în cazul nostru.
Sonia avea un sistem nervos foarte alert în timpul zilei, iar seara avea crize de plâns ce se defineau ca “oboseala de la sfârșitul zilei”. Între stări de maximă energie ziua și colaps nervos seara nu prea știam cum să mă descurc, câteodată aveam impresia că bebelușul nu va mai adormi niciodată!
Legănatul pe picioare, așa cum făcea bunica (mi-o și aduc aminte cum îl legăna pe fratele meu mai mic) a funcționat. Nu numai că reușeam să o adorm pe Sonia în maxim 20 de minute, dar am putut să îi fac un program de somn, care până la vârsta de 1 an a constat în două reprize, una dimineața, de aproximativ o oră și una după-amiaza de maxim 2 ore.
Acest program de somn se încadra perfect cu mesele de peste zi, iar la vârsta de 9 luni aveam senzația că am un bebeluș model, cu o singură excepție bineînțeles! Sonia nu reușea să lege ciclurile de somn și după 40 de minute se trezea alarmată. Trebuia să fim în apropiere și să o liniștim, după care de cele mai multe ori adormea la loc.
Discutând cu prietene care aveau bebeluși, am aflat că această metodă nu este chiar la modă. Fiecare dintre ele prefera să facă altceva ca să adoarmă bebelușul – varianta era fie la sân, fie legănat în brațe. Recunosc că niciuna nu mi-a recomandat metodata „cry it out” (vezi Bebelușul și asumarea singurătății (sau de ce nu sunt de acord cu metoda cry it out) ).
Legănatul nu pare să fie o metodă atractivă pentru generația noastră de părinți.
Se poate pune într-adevăr problema renunțării la el atunci când copilul crește. Mă și vedeam cu Sonia dependentă de acest obicei. Mi-o imaginam cum îmi cere pe la 4 ani să o legăn pentru că altfel nu adoarme.
Am găsit momentul prielnic să o fac să renunțe după ce a împlinit un an, când a trecut de la două reprize de somn pe zi la una singură.
Întrucât începuse să adoarmă foarte greu dimineața, am decis ca era timpul să schimbăm programul, așa că la ora prânzului adormea epuizată imediat ce o puneam în pat. Seara am stabilit un ritual de culcare, în care se juca în pat până ce își consuma toată energia.
Câteodată dura și câte o oră, dar mă înarmam cu răbdare, un termen care începe să aibă o altă conotație atunci când ești mămică. Încetul cu încetul, această oră de joacă sub ochii mei a devenit “momentul nostru”.
La al doilea bebeluș am folosit tot metoda legănatului pe picioare. Iar el a îndrăgit-o atât de mult încât a tot cerut să fie legănat până pe la 3 ani. Nu regret că am folosit metoda și nici nu am remarcat efecte secundare generate de ea. Aș putea spune chiar că o recomand. O tradiție din bătrâni, utilă pentru bebelușii noștri.
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.
Cu drag,
Ana Lodroman
Etrangère Mère 