Vârsta de 6 luni este o piatră de hotar importantă. “Bebelușul începe să stea în funduleț!” mă asigura toata lumea, iar eu văzând evoluția Soniei mă întrebam când exact și mai ales cum se va întâmpla asta.
Oare mușchii spatelui se vor întări brusc și copilul va începe să observe curios lumea de pe o poziție dreaptă, înfipt între perne, doritor parcă să mai marcheze un pas important în evoluția sa ca ființă bipedă?
La 6 luni Sonia nu stătea în funduleț și nu știam dacă asta ar trebui să mă îngrijoreze… Se învârtea de pe o parte pe alta, se târa un pic, dar nici vorbă să facă saltul pe care eu îl așteptam. Nici în căruț nu părea prea interesată de această poziție.
Prietene și mămici de pe diverse platforme de internet anunțau cu mândrie cum bebelușul lor privea acum lumea dintr-un alt unghi și din poziția mult dorită.
Recunosc că m-am cam frustrat… Nu puteam să mă fălesc și eu cu o asemenea realizare!… Oare când aveam să intrăm în rândul lumii?
În cabinetul pediatrului am zărit o planșă în care era desenat un bebeluș în diferite faze ale evoluției către mult așteptata ședere în funduleț. Văzându-mă interesată de planșă, doctorul mă anunță că abia la vârsta de noua luni un bebeluș are o poziție șezând corectă, stabilă și independentă. Până atunci voi fi martora unei perioade de tranziție.
Așa a și fost! Treptat și aproape insesizabil, la vârsta de nouă luni, Sonia a atins acest piatră de hotar. Tot atunci a ajuns și la performanța patrulării prin toată casa de-a bușilea, eveniment ce a adus în discuție achiziționarea de încălțăminte adecvată (vezi Hai să cumpărăm pantofiori și hăinuțe!).
***
Bebelușul stă în funduleț! Dar nu neapărat la șase luni. Frazele acestea scurte cu ce trebuie să facă un copil la o vârstă sau alta și dezamăgirea sau îngrijorarea părinților dacă el nu atinge un obiectiv fac parte din șirul inerent de evenimente și sentimente de care ne ciocnim și pe care le experimentăm în îngrijirea copilului modern.
În cazul șederii în funduleț, ca și în multe alte cazuri aceste pietre de hotar trebuie privite doar ca un simplu reper. De altfel nimic nu se întâmplă brusc în evoluția unui copil, există tot timpul semnale, încercări, eșecuri, reușită. Poate trebuie să ne gândim că cei mai mulți încep sa facă una sau alta gradual, între doua repere de timp.
Mersul, diversificarea, vorbitul, îmbrăcatul autonom, cititul, socotitul sunt procese care durează, iar mămicile au nevoie de răbdare și adesea de o bună doză de detașare față de cele care aleg să anunțe (câteodată cu surle și cu trâmbițe) precocitatea copiilor lor.
Etrangère Mère 